Select your Top Menu from wp menus

Un nou dosar pentru credite neperformante de la BEM – trimis în judecată

Procuratura Anticorupţie anunţă despre finalizarea urmăririi penale în privinţa a 5 foşti membri ai Comitetului de creditare ai BC “Banca de Economii” SA, acuzaţi de încălcarea regulilor de creditare cu cauzarea instituţiei financiare a daunelor în proporţii deosebit de mari.

Potrivit celor constatate de anchetă, în intervalul anilor 2010-2011 fostul preşedinte, în coparticipare cu alţi patru membri ai Comitetului de Creditare al BEM, au acordat unui agent economic credite neperformante în sumă de 2 450 000 dolari SUA. Deşi, potrivit legislaţiei, intervenţia Comitetului de Creditare se impunea şi acordarea creditelor urma a fi stopată cu recuperarea imediată a mijloacelor financiare acordate, inculpaţii nu au întreprins acţiuni în acest sens, prejudiciind instituţia bancară în proporţii deosebit de mari.

Procurorii au expediat respectiva cauză penală Judecătoriei sect.Buiucani, unde pe rol se află un alt dosar de învinuire a inculpaţilor de comiterea mai multor episoade de acordare a creditelor neperformante din sursele BEM.

Pentru recuparerea prejudiciului cauzat Băncii de Economii au fost aplicate sechestre, inclusiv asupra bunurilor ce aparţin cu drept de proprietate învinuiţilor.

Pentru comiterea infracţiunii respective ilegislaţia prevede amendă sau închisoare de pînă la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

Urmărirea penală pe alte episoade ce vizează acordarea, în diferite perioade, a creditelor neperformante de către Banca de Economii este în desfăşurare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-nou-dosar-pentru-credite-neperformante-de-la-bem-trimis-in-judecata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19