Bilanțul deceselor din cauza pandemiei de COVID-19 a ajuns joi la peste 9000 de cazuri la nivel mondial, iar numărul îmbolnăvirilor la mai mult de 223 de mii de cazuri, potrivit datelor furnizate în regim live de platforma Worldometer. După China, unde s-au înregistrat până acum peste 80 de mii de cazuri și 3245 de decese, urmează Italia cu 2978 de persoane decedate din aproape 36 de mii de cazuri confirmate. În Iran sunt 1284 de morți, inclusiv 149 de decese noi, la peste 18 mii de cazuri de îmbolnăvire, iar în Spania s-au înregistrat deja 640 de decese și peste 15 mii de cazuri. Și în Franța sunt 264 de decese la un număr de peste nouă mii de cazuri confirmate, iar în Statele Unite s-au înregistrat 155 morți la peste nouă mii de cazuri diagnosticate cu COVID-19. În Germania sunt peste 13 mii de cazuri diagnosticate cu noul Coronavirus și 31 de decese. În Rusia s-a înregistrat primul deces și sunt 147 de cazuri confirmate. În Ucraina sunt 16 cazuri de îmbolnăvire și s-au înregistrat doi morți. În Bulgaria sunt 94 de cazuri confirmate și trei decese. În România sunt 277 de cazuri confirmate, dar și 25 de persoane vindecate.
sursa: radiochisinau.md