Ministrul economiei și infrastructurii, Vadim Brînzan, se pronunță
împotriva introducerii unui moratoriu în sectorul construcțiilor,
propunere făcută în spațiul public după prăbușirea blocului de la Otaci.
Potrivit ministrului, construcțiile au avut un impact semnificativ la
creșterea PIB-ului în primele patru luni ale anului curent. „Moratoriul
va distruge acest lucru”, a spus ministrul, joi, într-o conferință de
presă, transmite IPN.
Vadim Brînzan se pronunță pentru sancționarea celor care încalcă legea
și admit neconformități în construcții. „Noi trebuie să fim clari și
consecvenți. Noi de aici încoace nu vom mai permite încălcarea
legislației, nu vom mai permite ca constructorii să-și facă de cap și să
încalce legislația și va trebui să venim cu penalități”, a declarat
ministrul.
Ministrul a mai spus că vor fi inițiate controale pentru a identifica blocurile construite cu încălcări.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…