Un membru al PCRM , a încercat să-l încătușeze pe deputatul democrat Valeriu Guma, care este dat în căutare internațională de către organele de drept din România.
Potrivit Agenției ”INFOTAG”, care face trimitere la portalul ”Grenada”, inițial, comuniștii s-au interesat cum trebuie să procedeze atunci când se întâlnesc cu un infractor. Persoanele competente au menționat că ”fiecare cetățean este îndrept să rețină un infractor și să-l predea organelor competente sau să anunțe despre acest lucru la 902. Însă, pentru siguranța personală este mai bine de anunțat poliția despre locul aflării persoanei căutate”.
Ulterior, la ieșirea din Palatul Republicii, unul dintre activiștii PCRM, care l-a așteptat pe Guma, a încercat să-l încătușeze pe ultimul, însă, democratul a reușit să evite acest moment.
”INFOTAG” precizează: Deputatul democrat, Valeriu Guma, a fost condamnat, în România, la patru ani de închisoare cu executare. Guma a fost condamnat pentru „cumpărare de influență și complicitate la luare și dare de mită”. Deputatul Valeriu Guma ar fi dat prin intermediul surorii sale suma de 20 de mii de dolari americani unui funcționar din cadrul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). În schimbul acestor bani, funcționarul trebuia să intervină pe lângă colegi ca să aranjeze niște probleme pe care le avea Guma în calitate de acționar al unei societăți comerciale cu AVAS. Asta s-ar fi întâmplat în 2006. De cealaltă parte, Guma pledează nevinovat și susține că a fost lipsit de o justiție corectă și că acesta a fost un dosar politic la comandă.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…