Select your Top Menu from wp menus

Un incendiu de autovehicol a fost prevenit, iar altul lichidat de pompierii din Orhei FOTO

Photo Credit To DSE Orhei

Pompierii din Orhei au fost solicitați ieri, pentru a preveni un posibil incendiu la o autocisternă și a lichida  un incendiu separat care s-a produs un autoturism. Potrivit unui comunicat al Direcției Situații Excepționale Orhei în amiaza zilei de ieri pompierii au fost alertați despre izbucnirea unui incendiu la o autospecială care se deplasa pe strada 31 august din municipiul Orhei.

Potrivit Dianei Maxim ofițer superior, căpitan al serviciului intern de la DSE Orhei, șoferul autocisternei a auzit un zgomot în timpul deplasării, iar după ce a oprit mașina din secțiunea motorului a început să iasă fum. Pompierii au fost alertați de un martor, iar la fața locului au intervenit două autospeciale ale salvatorilor. Aceștia au constatat că fumul a fost provocat de o defecțiune în secțiunea motorului, fără a exista pericol de izbucnire a unui incendiu.

Într-un alt caz, care a avut loc tot ieri, pompierii au intervenit pentru a stinge flăcările care au cuprins un automobil în satul Ocnița-Răzeși din raion. Incendiul a fost lichidat de o autospecială, iar ulterior pompierii au constatat că automobilul de model VAZ 2106 era defectat și staționa în curtea unei gospodării din localitate. În momentul izbucnirii incendiului, care a pornit din interiorul automobilului, proprietarii nu se aflau în preajmă. Cauza exactă a incendiului urmează a fi stabilită ulterior.
În ambele incidente nu a avut de suferit nicio persoană.
foto: DSE Orhei