Categories: SocialȘtiri

Un grup de persoane, inclusiv un poliţist, a fost reţinut într-un dosar de corupţie

Patru persoane, inclusiv un angajat al Poliţiei şi un fost poliţist, au fost reţinute în urma unei acţiuni complexe, desfăşurate astăzi de CNA şi procurorii anticorupţie. În total, 11 percheziţii s-au desfăşurat în Capitală şi în afara razei municipiului, inclusiv într-un penitenciar. Pentru realizarea operaţiunii au fost antrenate forţe suplimentare ale Brigăzii cu destinaţie speciale „Fulger”, dar şi ofiţeri ai Departamentului Instituţii Penitenciare.

Potrivit datelor preliminare ale anchetei, un grup de persoane ar fi creat o schemă de extorcare de bani prin crearea unor situaţii artificiale. În cadrul investigaţiilor efectuate de CNA şi procurori a fost documentat cazul în care un membru al grupului ar fi avut o datorie mai veche în valoare de 20 000 de lei faţă de un tânăr. Potrivit ultimului, debitorul i-ar fi spus că îi va restitui banii şi ar fi convenit împreună asupra locului întâlnirii.

La faţa locului însă, datornicul i-a comunicat că nu are toată suma şi că îi poate oferi o cantitate de droguri în contul datoriei. După ce i-ar fi dat substanţa narcotică, bărbatul ar fi prezentat o legitimaţie de angajat al poliţiei, invocând că ar fi agent sub acoperire care documentează un caz de trafic de droguri. Potrivit victimei, imediat au apărut şi alte două persoane care, de asemenea, s-au dat drept poliţişti. Ulterior, toţi trei ar fi pretins 7000 de euro pentru a nu-l trage la răspundere pentru trafic de droguri.

Cazul a ajuns în vizorul CNA şi al procurorilor care au deschis un dosar penal pentru corupere pasivă. Astfel, sub controlul ofiţerilor anticorupţie au fost transmişi, în mai multe tranşe, banii pretinşi, iar astăzi unul dintre bărbaţi a fost reţinuţi în flagrant în timpul primirii ultimei tranşe. Totodată, alte trei persoane, inclusiv un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ialoveni, au fost escortate la CNA pentru audieri.

În cadrul aceleiaşi cauze, Departamentul Instituţii Penitenciare a efectuat acţiuni similare într-un penitenciar. Drept urmare, au fost ridicate mai multe obiecte interzise printre care telefoane mobile, precum şi o listă de câteva zeci de numere de telefon. DIP a pornit şi o anchetă internă suplimentară în care va investiga modul în care au ajuns obiectele interzise în celulele deţinuţilor.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago