Câţiva preşedinţi şi vicepreşedinţi de organizaţii teritoriale ale Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr şi-au anunţat demisia din organele de conducere ale formaţiunii şi au comunicat că pleacă din partid. Nicolae Gârbu, care a deţinut funcţia de preşedinte al Organizaţiei Teritoriale Chişinău a formaţiunii, a spus, într-o conferinţă de presă , că cei care părăsesc partidul nu sunt de acord cu managementul acestuia, dar şi cu faptul că liderul Andrei Năstase ar fi „înconjurat de oameni cu antecedente penale”, scrie IPN.
Nicolae Gârbu a specificat că oamenii, dezamăgiţi în Guvernare şi având încredere că Platforma DA este sinceră, au ieşit la proteste. Însă conducerea partidului a avut ca scop să ia cu asalt instituţiile statului. Încrederea în Platforma DA era în creştere când se pregătea organizarea referendumului republican de modificare a Constituţiei. Însă odată cu adoptarea unor decizii politice nechibzuite, popularitatea formaţiunii a scăzut esenţial.
Nicolae Gârbu îşi manifestă nemulţumirea şi faţă de faptul că actuala conducere a partidului, pe de o parte, s-a angajat să recupereze banii fraudaţi din sistemul bancar, pe de altă parte, nu raportează cum au fost cheltuite „milioanele de lei” colectaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Persoanele care au strâns banii se plimbă acum în automobile de lux, spune Nicolae Gârbu. Acesta nu exclude că maşinile au fost procurate din banii donaţi de oameni.
„Pentru membrii de partid, dar şi pentru cetăţeni este ofensator şi inadmisibil când un preşedinte de partid este înconjurat de persoane cu antecedente penale, precum şi de persoane care au dosare penale pe rol”, a spus Nicolae Gârbu, acuzând lipsă de sinceritate şi integritate din partea liderului formaţiunii. „Conducerea formaţiunii, manipulând cu nevoile şi spiritul cetăţenilor, prin acţiunile sale de reglări de conturi între clanuri mafiote au drept scop reabilitarea şi aducerea Ţopilor în ţară şi eliberarea lui Filat”, a subliniat fostul membru de partid.
Împreună cu Nicolae Gârbu din formaţiune mai pleacă Mihai Balan, Vasile Iacubov, dar şi alte persoane care nu au fost prezentate. Participanţii au refuzat să răspundă la întrebările jurnaliştilor, menţionând că peste zece zile vor fi gata să ofere mai multe informaţii şi că în termene rezonabile vor veni cu o propunere de creare a unui nou proiect politic.