Categories: LumeSportȘtiri

Un fost sportiv a returnat medalia olimpică de aur ca protest faţă de excluderea luptelor de la JO

Fostul luptător bulgar Valentin Iordanov a returnat Comitetului Olimpic Internaţional medalia de aur cucerită la JO de la Atlanta, în 1996, în semn de protest faţă de intenţia Comietului Executiv al CIO de a exclude luptele din programul olimpic.
Iordanov, în vârstă de 53 de ani, este preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Bulgare de Lupte. În palmaresul său mai figurează şapte tilturi mondiale şi tot atâtea europene.

El a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că încearcă astfel să se alăture Federaţiei Internaţionale de Lupte (FILA) şi altor foruri naţionale care fac eforturi ca acest sport să fie păstrat în programul Jocurilor Olimpice, informează novinite.com.

Comitetul Executiv al Comitetului Internaţional Olimpic a decis, la 12 februarie, să propună scoaterea luptelor din rândul sporturilor olimpice de bază, începând cu ediţia din 2020 a Jocurilor Olimpice de vară.
Federaţia Internaţională de Lupte va face o cerere la CIO sperând ca acest sport să fie reintrodus în programul olimpic, însă va concura cu alte şapte discipline, squash, căţărare, karate, wushu, baseball/softball, wakeboard (sport nautic) şi role, pentru ultimul „loc” la Jocurile Olimpice din 2020.

CIO va trebui să aprobe programul pentru Jocurile Olimpice din 2020 la şedinţa din septembrie ce va avea loc la Buenos Aires (Argentina), când se va desemna şi gazda acestor jocuri. Finaliste sunt oraşele Istanbul, Madrid şi Tokyo.

Cele 26 de sporturi din programul Jocurilor Olimpice de la Londra au fost alese pe baza mai multor criterii, printre care popularitatea şi universalitatea, dar şi modul de organizare, luptele ajungând astfel în partea inferioară a listei.

Luptele s-au aflat în programul olimpic încă din perioada antică, anul 708 î.e.n., iar luptele greco-romane au apărut la JO la ediţia din 1896 de la Atena.

sursa: mediafax.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago