Categories: PoliticȘtiri

Un fost polițist controversat a fost numit șef al Departamentului Instituțiilor Penitenciare

Ministerul Justiției anunță că efectivului Departamentului Instituțiilor Penitenciare, a fost prezentat noul director, Alexandru Pînzari, colonel de justiție. Alexandru Pînzari a fost numit în această funcție prin ordinul semnat de ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.

Ana Dabija, fostul director DIP, precum și vice-directorii au fost eliberați din funcții în urma depunerii cererilor de eliberare din inițiativă proprie. Ana Dabija, colonel de justiție, a exercitat funcția de director al Departamentului Instituțiilor Penitenciare din 9 decembrie 2013, se anunță în comunicatul de presă al Ministerului Justiției.

Menționăm că Alexandru Pânzari a fost anterior şef-adjunct al Direcţiei Poliţiei Criminale din cadrul MAI. Acesta apare într-o set de înregistrări audio, publicate săptămâna trecută de RISE Moldova. Înregistrări audio în care Renato Usatîi descrie în detalii relația sa pe bani cu Alexandru Jizdan și Alexandru Pânzari. Pânzari a fost adjunctul lui Jizdan la Departamentul Servicii Operative.

Usatîi afirmă că acești doi polițiști, Jizdan și Pânzari, îi livrau informații și prestau diverse informații, contra bani. Cele afirmate de Renato Usatii sunt confirmate și prin documente foto: mesajele electronice prin care cei doi ofițeri îi trimiteau informații operative și administrative din Ministerul Afacerilor Interne.

„Unul dintre aceste e-mail-uri dezvăluie că Alexandru Pânzari i-a trimis lui Usatîi un raport intern al ministerului chiar de pe adresa sa de serviciu. Un alt mesaj conține o notă informativă privind monitorizarea mai multor „hoți în lege” din regiune care ar fi trebuit să se întâlnească pe teritoriul Republicii Moldova.”, scriau reporterii de la RISE Moldova.

Alexandru Pânzari, alături de mai mulți înalți ofițeri de poliție, în anul 2004 a fost acuzat oficial de complicitate cu rețele transfrontaliere de crimă organizată. Aceștia ar fi acordat protecție grupării de contrabandiști „Căciula”, potrivit documentelor intrate în posesia RISE și semnate de fostul ministru de interne comunist, Gheorghe Papuc.

De asemenea, Alexandru Pânzari a mai fost sancționat disciplinar pentru obstrucționarea unui alt dosar grav de corupție: cazul „Gemenii-Maidan”.

sursa: moldova.org

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

5 ore ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

5 ore ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o zi ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

3 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

3 zile ago