După 6 ani de la asasinarea lui Alexei Veretco lângă locația „Doi Haiduci” din preajm a Orheiului, prietenul victimei, fostul polițist Iurie Matcovschi, a fost audiat de către Curtea de Apel (CA) Chișinău. Despre aceasta scrie portalul Crime Moldova, care precizeazî că la audieri au asistat fostul șef al poliției rutiere din Orhei, Vasile Cojocari, și deputatul PDM, Constantin Țuțu, care ar fi fost implicați în incident.
Vezi și Dosarul omorului de acum 6 ani din Codrii Orheiului, amânat de mai multe ori la Curtea de Apel
Matcovschi a declarat în instanță că pe 27 aprilie 2012 a fost rugat de Alexei Veretco să-i aranjeze o întâlnire cu Vasile Cojocari. Veretco intenționa să îi dea lui Cojocari o mie de euro, pentru a aplana un incident din ajun, când el l-a rănit pe polițist într-o încăierare. Cojocari a fixat întâlnirea la „Doi Haiduci”, iar când au ajuns acolo, Matcovschi și Veretco au fost atacați de un grup de tineri atletici, care deja îî așteptau. O mașină le-a barat calea, așa încât ei nici nu au putu fugi. Veretco a tras un foc în aer, iar din partea adversă au urmat mai multe împuscături, a spus fostul polițist.
Amintim că după incidentul sângeros din aprilie 2012, Alexei Veretco a decedat, iar Iurie Matcovschi, care a fost snopit în bătaie, a avut nevoie de o perioadă lungă de recuperare.
Cu 2 ani în urmă, Judecătoria Orhei l-a condamnat pe Ion Cordocodel, un tânăr care făcea parte din grupul care a atacat cele două victime, la 8 ani de închisoare. Tot atunci, instanța din Orhei l-a achitat pe deputatul PD, Constantin Țuțu. Rudele lui Veretco au atacat decizia la Curtea de Apel.
Următoarea ședință pe dosarul omorului din Codrii Orheiului va avea loc în luna septembrie.