Categories: SocialȘtiri

Un fost director al Autorității Aviației Civile a fost reținut de CNA și procurori într-un dosar de spălare de bani. Alte trei persoane au statut de bănuit

Ex-directorul Autorității Aviației Civile (AAC) a fost reținut într-un dosar de spălare de bani, în această dimineață, de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție. Fostul conducător al AAC, care a activat până în ianuarie 2021 în cadrul Autorității, este bănuit că, împreună cu alți foști angajați ai entității aeronautice și un fost primar al Capitalei, ar fi comis infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari, anunță un comunicat al CNA.

Potrivit materialelor cauzei, cele patru persoane anchetate ar fi activat în cadrul unei companii de prestare a serviciilor de consultanță în domeniul aeronautic și ar fi semnat mai multe contracte cu entități similare de peste hotare. În cadrul urmăririi penale, s-a constatat că banii primiți pentru servicii ar fi intrat în conturile companiei moldovenești, dar și în conturile unor companii offshore. Ulterior, banii ajunși în offshore ar fi fost distribuiți pe conturile mai multor companii-căpușă, pentru a legaliza proveniența lor. În final, mijloacele financiare spălate ajungeau pe cardurile personale ale celor patru suspecți.

La această etapă, ofițerii CNA și procurorii investighează o sumă de peste 2 milioane de euro, încasată de beneficiarii companiei. O parte din aceasta nu ar fi fost raportată către autoritățile fiscale din Republica Moldova, fiind tăinuită prin utilizarea sistemelor bancare din zone offshore. De asemenea, investigațiile efectuate de CNA și PA au identificat că mai multe companii implicate în tranzacțiile frauduloase ale companiei menționate ar fi fost conectate la spălările de bani cercetate în dosarele ”fraudei bancare” și ”laundromatului”.

În această dimineață, au fost efectuate acțiuni de urmărire penală la domiciliile bănuiților. Fostul director al AAC a fost reținut pentru 72 de ore, iar alte trei persoane urmează să fie audiate.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală, iar  Serviciul prevenirea și combaterea spălării banilor (SPCSB) acordă suport operațional în vederea identificării tranzacțiilor dubioase. Orice persoană se consideră nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

3 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

3 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

4 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

5 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

6 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

6 zile ago