Select your Top Menu from wp menus

Un eventual referendum ar costa statul circa 75 de milioane de lei

Ținând cont de experiența ultimelor scrutine naționale, cheltuielile pentru un eventual referendum republican consultativ s-ar ridica la circa 75 de milioane de lei, menționează Comisia Electorală Centrală într-un răspuns la o solicitare a Agenției de presă IPN.

Până în acest moment, la CEC nu a ajuns decretul președintelui pentru desfășurarea referendumului republican consultativ, semnat la 28 martie. Iar așa cum în decret nu este stabilită expres data intrării în vigoare, acesta va căpăta putere juridică din data publicării în Monitorul Oficial. Ulterior, CEC va putea să lanseze procedurile de organizare și desfășurare a referendumului. CEC va aproba devizul de cheltuieli și îl remite Guvernului pentru identificarea resurselor financiare.

Cât ține de data de 24 septembrie, anunțată de șeful statului pentru desfășurarea referendumului, CEC precizează că legislația electorală prevede stabilirea datei referendumului cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua desfășurării lui. Prin urmare, CEC are la dispoziție timp suficient pentru aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a referendumului.

Președintele Igor Dodon a semnat marți seara, 28 martie, la întrevederea în format lărgit cu mass-media un decret privind desfășurarea unui referendum consultativ republican. La referendum cetățenii urmează să răspundă la patru întrebări. Prima întrebare se referă la abrogarea legii care pune pe umerii cetățenilor miliardul sustras din sistemul bancar. A doua întrebare ține de acordarea președintelui a împuternicirilor de dizolvare a Parlamentului în alte condiții decât cele prevăzute în prezent și ca urmare declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. A treia întrebare ține de reducerea numărului deputaților de la 101 la 71, iar a patra se referă la studiera în școli a Istoriei Moldovei.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-eventual-referendum-ar-costa-statul-circa-75-de-milioane-de-lei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19