Categories: RegiuneSocialȘtiri

Un copil din Mîrzaci, Orhei a nimerit în stare gravă la spital, după ce a ars într-un incendiu pe care l-a provocat FOTO

Un caz tragic a avut loc astăzi la Mîrzaci, în urma căruia a avut de suferit un copil de nici 3 ani. Potrivit informațiilor oferite de maiorul Afanasie Stici de la Direcția Situații Excepționale Orhei, copilul s-a ales cu arsuri grave pe 75-80% din suprafața corpului în urma unui incendiu pe care l-ar fi provocat.

Incidentul s-a produs în amiaza zilei de azi. Din declarațiile martorilor, s-a constatat că în timp ce părinții copilului minor erau ocupați la construcția unui gard,copilul a pătruns în salonul autoturismului, care aparține unchiului său pe portiera din față, care era descuiată. Jucându-se cu o cutie de chibrituri pe bancheta din spate, băiatul a incendiat bancheta.  Din cauza ca s-a speriat,   micuțul nu a putut ieși din autoturism, dar s-a ascuns între bancheta din față și cea din spate.
Când au observat că din automibil iese fum, părinții au scos băețelul din flăcări și au stins incendiul.

Copilului i-a fost acordat imediat primul ajutor, după care el a fost transportat la spital. Potrivit lui Afanasie Stici, micuțul s-a ales cu cele mai grave arsuri de gradul IV pe o suprafață de 75-80% din suprafața corpului.
În context, sun atenționați să nu lase nesupravegheați copiii și a nu le lăsa la îndemână chibrite și alte obiecte care pot provoca incendii.

foto DSE Orhei

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago