O fetiță de 9 ani a murit într-un incendiu în satul Năvârneț, raionul
Fălești, după ce tatăl copilei a incendiat camera în care aceasta se
afla. Din spusele bunicilor fetei, bărbatul ar fi recurs la așa gest din
cauză că mama fetei l-ar fi părăsit, transmite IPN.
Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Fălești,
Eugenia Molceanov, incendiul a fost sesizat de către socrii bărbatului,
care aflându-se în camera vecină, au simțit un miros de benzină. În
camera de alături socrul a observat cum ginerele său, cu vârsta de 47
ani, cetățean al Republicii Azerbaijan, a incendiat camera cu o brichetă
și s-a încuiat în cameră.
Stăpânul gospodăriei a ieșit afară, împreună cu soția lui și fiul cu
vârsta de 30 ani. Ulterior afară a ieșit și ginerele, care cu o bucată
de tablă s-a tăiat în regiunea brațelor și a gâtului. În camera
ginerelui a fost depistat cadavrul fetei de 9 ani.
În urma leziunilor bărbatul a fost internat în Spitalul raional Fălești, în stare inconștientă.
Din spusele socrilor, ginerele locuiește cu ei de aproximativ 11 ani. La
moment fiica lor este plecată la câștig în Italia. Acum două zile,
fiica lor a comunicat cu ginerele, căruia i-a spus că și-a găsit un alt
partener de viață și nu se va mai întoarce acasă.
Pe caz este pornit proces penal.