Unul dintre cei mai bătrâni copaci din lume, un chiparos în vârstă de 3.500 de ani, a fost distrus de un incendiu.
Pomul se afla într-o rezervaţie din statul american Florida şi a luat foc, cel mai probabil, din cauza unui fulger.
Chiparosul a ars timp de câteva ore, după care s-a prăbuşit. Bâtrânul pom a fost botezat “Senatorul” şi era una dintre principalele atracţii turistice din regiune. Arborele a atins la maturitate o înălţime de peste 50 de metri. Şi-a pierdut însă o parte din trunchi, în timpul unui uragan în 1925, astfel că, înainte de a fi distrus, pomul măsura doar 35 de metri.
sursa: beta.rtv.net