Select your Top Menu from wp menus

Un convoi al OSCE a fost ținta tirurilor în estul Ucrainei

Observatori OSCE, mandatați cu supravegherea aplicării acordului de încetare a focului în estul Ucrainei, au fost ținta tirurilor lansate de bărbați în uniformă militară, a anunțat joi Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), citată de AFP.Incidentul a avut loc miercuri într-o zonă aflată sub controlul forțelor guvernamentale ucrainene, la 15 kilometri vest de Donețk, bastion al separatiștilor proruși din estul Ucrainei, și nu s-a soldat cu victime.Săptămâna trecută, OSCE a apreciat că riscul unei escaladări a violențelor în estul Ucrainei este în creștere.

”Nivelul de violență din estul Ucrainei, precum și riscul unei escaladări (a acestora) rămân crescute și continuă să crească”, a declarat purtătorul de cuvânt al OSCE, Michael Bociurkiw, în contextul în care Rusia este acuzată că a trimis tancuri și artilerie grea în zona de conflict, unde din aprilie și până în prezent au fost ucise peste 4.000 de persoane.

La rândul său, Rusia a acuzat vineri observatorii OSCE din Ucraina că sprijină de facto autoritățile de la Kiev în conflictul dintre forțele ucrainene și separatiștii proruși.

sursa: agerpres.ro