Select your Top Menu from wp menus

Un bărbat din Orhei va fi TRATAT forţat de “BOALA SĂRĂCIEI”

Un locuitor al satului Voroteţ, raionul Orhei va fi internat forţat pentru a fi tratat de tuberculoză. Decizia a fost luată de Judecătoria Orhei, zilele trecute. Cererea în instanţă a fost depusă de Spitalul Raional Orhei şi, în consecinţă, bărbatul în vârstă de 47 de ani va deveni pacient al clinicii din Vorniceni, scrie portalul Orhei.Info

Bolnavul reclamat a fost diagnosticat cu tuberculoză încă în februarie curent, dar a refuzat spitalizarea. Executarea recentei hotărâri judecatoresti, care are efect imediat, a fost pusă în sarcina Inspectoratului de Poliţie Orhei. De context fiind si faptul ca acum doi ani, în luna mai 2012, Guvernul a adoptat o hotărâre care prescrie spitalizarea fortată a pacienţilor care nu respectă tratamentul.

Decizia Judecătoriei Orhei referitoare la bolnavul din Voroteţ a fost emisă în săptămâna în care, potrivit Centrului de Sănătate Publică Orhei, în raion s-au înregistratt tocmai 10 cazuri de tuberculoză. Datele statistice mai arata un total de peste 100 de noi imbolnaviri care au avut loc la Orhei de la inceputul anului.
Anul trecut, incidenţa cazurilor de tuberculoză a constituti 88,3 la 100.000 de locuitori. Acest indice este unul dintre cele mai mari în republică, motiv pentru care Directorii Spitalului Raional şi Centrului Medicilor de Familie Orhei au fost sancţionaţi disciplinar de catre Ministerul Sănătăţii.

Republica Moldova ocupă locul doi în Europa după incidenţa îmbolnăvirilor cu tuberculoză, care mai este supranumită boală a sărăciei.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-barbat-din-orhei-va-fi-tratat-fortat-de-boala-saraciei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19