Categories: RegiuneSocial

Un barbat din Orhei, capetenia gruparii „importatorilor” de valuta falsa

Poliţia din Capitala,  în conlucrare cu  procuratură si  cu suportul brigazii  Fulger au anihilat  o grupare criminală transfrontalieră, specializată în punerea în circulaţie a valutei false.

Membrii acestui grup criminal s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 27 şi 48 ani, originari din Orhei, Ialoveni, Anenii Noi şi Chişinău. Rolul acestor indivizi era să pună în circulaţie bancnote false cu nominalul de 50 şi respectiv 100 euro, aduse prin contrabandă de peste hotarele ţării. Organizatorul de introducere ilegală a banilor pe teritoriul Republicii Moldova era liderul grupării, în vârstă de 35 ani, originar din Orhei, iar ceilalţi aveau rolul de a schimba banii falşi prin diferite scheme sau combinaţii ilegale.

Reţinerea în flagrant a liderului acestei grupări care era şi organizatorul de introducerea ilegală a banilor pe teritoriul ţării, în vârstă de 35 ani, originar din Orhei, a fpst reţinut la sfârşitul lunii decembrie 2013, în momentul când intenţiona să vândă încă 15 000 euro falşi. Ceilalţi membri aveau rolul de a pune în circulaţie valuta falsă prin diverse scheme ilegale.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală poliţiştii au efectuat percheziţii la domiciliile acestora unde au depistat şi ridicat bancnote de euro cu semne vădite de falsificare,  ştampile a unor birouri notariale din România precum şi purtători electronici cu informaţii. Respectiv forţele de ordine au ridicat 16 000 euro falşi ce urmau să fie puşi în circulaţie financiară. Totodată va fi numită efectuarea mai multor expertize specializate asupra bancnotelor depistate.

Membrii grupării sunt cercetaţi penal în stare de arest, informeaza un comunicat al IGPDacă instanţa de judecată îi va găsi vinovaţi , acestia  riscă închisoare pe un termen de la 5 până la 10 ani.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago