Categories: SocialȘtiri

Un bărbat de la Anenii Noi violat si omorat in bătăi de consăteni

Ultime clipe de viaţă au fost de coşmar pentru un bărbat din satul Gura Bâcului, raionul Anenii Noi. Acesta a fost bătut cu bestialitate, apoi violat în formă perversă cu o bâtă de lemn, de câţiva consăteni.

Potrivit poliţiei, incidentul a avut loc ieri, 26 aprilie. Din primele informaţii, victima mergea pe drum când s-a întâlnit cu un sătean în vârstă de 23 de ani. Se pare că aceştia s-au luat la ceartă, iar ulterior la bătaie. Într-un final, bărbatul a fost târât pe jos de către suspect până în casa unde locuia cu tatăl, mătuşa şi concubina sa de 20 de ani.

În ziua respectivă, acasă se aflau tatăl cu doi prieteni de-ai săi şi prietena suspectului. Poliția a stabilit că victima a fost luat la pumni și de tatăl inculpatului cu cei doi oaspeți ai săi, care, serveau băuturi alcoolice.

După ce l-au bătut crunt cu o bâtă din lemn, bărbatul a fost violat în formă perversă cu acelaşi obiect. Apoi lăsat să zacă fără suflare pe pat.

Mai târziu , cadavrul a fost găsit de mătuşa învinuitului care venise acasă și la descoperirea trupului neînsufleţit a strigat. Vecinii care au auzit ţipete au anunţat poliţia. Deplasaţi la faţa locului, oamenii legii au luat la întrebări toate persoanele care se aflau în casa respectivă. Pentru a fugi de pedeapsă, toţi au inventat un scenariu al decesului.

Ei au spus că victima a încercat să violeze concubina suspectului de 23 de ani, iar aceștia apărând-o, fără ca să vrea, l-au ucis în bătăi.

Actualmente, toţi patru bărbaţi sunt cercetați penal. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă de la 25 de ani de puşcărie sau detențiune pe viață.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago