Un avocat-stagiar din Capitală a fost reţinut, în seara zilei de ieri, de Procuratura Anticorupţie în comun cu colaboratorii MAI şi CNA, fiind bănuit de comiterea traficului de influenţă.
În concret, avocatul-stagiar este bănuit că ar fi extorcat şi primit de la fostul administrator al unei firme 5 mii de euro. În schimbul acestei sume, avocatul i-a promis că poate influenţa persoane cu funcţie de demnitate publică din cadrul Curţii de Apel Chişinău să amîne, pentru un timp îndelungat, şedinţa de judecată în cadrul procedurii de insolvabilitate a agentului economic menţionat.
De asemenea, avocatul mai este bănuit că ar mai fi pretins de la acelaşi om de afaceri 15 mii euro pentru a-i influenţa pe magistraţii Curţii de Apel să emită o încheiere privind exluderea unor agenţi economici din lista creditorilor în respectiva procedură de insolvabilitate.
Acesta a fost reţinut imediat după primirea primei tranşe de bani din suma pretinsă, în mărime de 5 mii de euro.
Dacă va fi recunoscut culpabil de cele incriminate, avocatul riscă amendă de pînă la 120 mii lei sau închisoare de la 3 la 7 ani.