Select your Top Menu from wp menus

Un avion libian a aterizat fortat la Chisinau, pentru munitii moldovene

 Un avion care venea din Libia a aterizat forţat pe Aeroportul Internaţional Chişinău, în seara de 12 septembrie din motive de securitate.

Contactat de Info-Prim Neo, reprezentantul Aeroportului Internaţional Chişinău, Adriana Doruc, a declarat că avionul a aterizat aseară în jurul orei 20.00, deoarece Aeroportul Mărculeşti nu este dotat cu utilaj care să permită aterizarea navelor pe timp de noapte.
La aceeaşi temă, Ministerul apărării a emis un comunicat de presă.

„Marţi, 13 septembrie, ora 07:55, pe Aeroportul Internaţional Mărculeşti,  a aterizat un avion de transport IL- 76,  pentru a prelua o încărcătură militară conform unui contract încheiat între Ministerul Apărării al R. Moldova şi o companie letonă din oraşul Riga.

Potrivit contractului, Ministerul Apărării a comercializat companiei respective un lot de muniţii din dotarea Armatei Naţionale cu termenul de exploatare depăşit.

Valoarea lotului de muniţii comercializat companiei letone nu poate fi divulgată, deoarece această informaţie este confidenţială şi respectă prevederile unui contract comercial”, se spune în comunicatul Ministerului Apărării.