Select your Top Menu from wp menus

Un angajat al Biroului de Examinare şi Evidenţă a Transportului Ungheni a fost deferit justiţiei

Un inspector superior din cadrul Biroului de Examinare şi Evidenţă a Transportului din Ungheni a fost deferit justiţiei sub acuzaţia de trafic de influenţă.

Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie a finalizat recent acţiunile de urmărire penală şi a expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a inspectorului, acesta avînd interdicţia de a părăsi ţara.

Bărbatul este acuzat de procurori că, a pretins de la un cetăţean 200 de euro pentru a-i organiza susţinerea cu succes a examenului de calificare auto indiferent de prestaţia acestuia şi eliberarea permisului de conducere de categoria „B”. Inspectorul l-a asigurat că banii urmează a fi transmişi şefului său, care era şi Preşedinte al Comisiei de examinare teritorială.

Pe 21 mai curent, funcţionarul a fost reţinut în flagrant imediat după primirea banilor chiar în biroul său de serviciu. La demersul procurorilor, acesta a fost suspendat provizoriu din funcţie, iar dacă va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă cu amendă de la 500 la 1500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de pînă la 5 ani


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/un-angajat-al-biroului-de-examinare-si-evidenta-a-transportului-ungheni-a-fost-deferit-justitiei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19