Select your Top Menu from wp menus

Un ales rus afirmă: „Elitele vor să scape de Putin, dar nu ştiu cum să facă”

Dmitrii Paliuga, ales local la Sankt Petersburg, a estimat că Vladimir Putin nu se mai bucură de unanimitate, departe de asta, în cadrul elitelor ruse. El a estimat totuşi că va mai trece timp până să asistăm la o adevărată schimbare, potrivit La Libre, citat de Rador.
Se schimbă lucrurile în Rusia? În situaţia în care ţara cunoaşte dificultăţi în „operaţiunea militară specială” în Ucraina, la Moscova creşte lipsa de înţelegere faţă de deciziile lui Vladimir Putin, potrivit lui Dmitrii Paliuga, ales local din Sankt Petersburg.

„Conflictul intern se agravează în Rusia”, a afirmat el pentru confraţii noştri de la BFMTV.

Dar în opinia politicianului, lucrurile nu se vor schimba de azi pe mâine totuşi.

„În Rusia, orice protest şi orice dezacord cu linia oficială sunt reprimate foarte sever”, a relatat Paliuga, care a fost şi el condamnat la o amendă grea după ce a cerut destituirea preşedintelui rus în septembrie. „Pentru ca oamenii să poată schimba ceva, trebuie mult timp şi trebuie ca elitele să decidă să scape de Putin”.

Dar în opinia preşedintelui consiliului municipal din Smolninskoie (cartier din Sankt Petersburg), nu există nicio îndoială privind intenţiile elitelor ruse. „Ele vor deja să scape de Putin, dar nu ştiu cum s-o facă”, a precizat el pentru confraţii noştri de la BFMTV.

De luni, 10 octombrie, Rusia a lansat o campanie „masivă” de bombardamente în Ucraina, ca răspuns la explozia de pe podul din Crimeea.

„Dacă tentativele de atentate teroriste pe teritoriul nostru continuă, răspunsurile Rusiei vor fi severe şi amploarea lor va corespunde nivelului ameninţărilor pe care le reprezintă”, a declarat dl Putin. Joi, 13 octombrie, Kievul a fost afectat din nou. Guvernatorul capitalei a estimat că au fost atinse „infrastructuri critice”.

Contraofensiva ucraineană schimbă lucrurile

Contraofensiva neașteptat de reușită a Ucrainei, prima de la începutul războiului, a provocat îngrijorări și temeri serioase în rândurile elitei ruse. Mai exact: și dacă Rusia ar putea de fapt să piardă?, s eîntreabă Foreign Policy

Important de reținut, aceste dubii nu vizează într-atât capacitatea armatei ruse ori forța ei militară (deși e și acesta un motiv de îngrijorare) cât persoana lui Putin și abilitatea lui de a controla situația.

Îngrijorările au început să se acumuleze și din ce în ce mai multe întrebări rămân fără răspuns. Va anexa Rusia teritoriile ocupate? Va ține ea referendumuri pentru anexare și, dacă da, când?

Ce regiuni ucrainene va anexa? Dar va fi capabilă și să le mențină? Unde va găsi Moscova personal care să servească în administrația publică? Va anunța Kremlinul mobilizarea militară formală?

Întrebările continuă să vină, dar Putin rămâne tăcut

Tot ce a spus el e că totul decurge conform planului și că „toate obiectivele operațiunii speciale vor fi îndeplinite”; aparent acestea sunt singurele răspunsuri pe care elita merită să le audă. Spațiul informațional rus, de la presa de opoziție până la megafoanele sistemului, e plin de zvonuri, scurgeri de informații și speculații care par să provină de la Kremlin. Dar nimic nu sună convingător și nimic nu s-a adeverit.

Refuzul lui Putin de a se explica, de a-și dezvălui planurile practice și intențiile, și de a răspunde îngrijorărilor și temerilor este unul dintre principalele motive pentru care poziția lui de conducător se erodează.

Una e să-ți pui soarta în mâinile unui lider politic care e un conducător autoritar dovedit, capabil să țină piept fără ezitare provocărilor geopolitice. Și cu totul altceva e să te trezești complet dependent de un lider politic care pare a fi pe cale să piardă, dar cu toate acestea refuză cu încăpățânare să explice orice.

Președintele Rusiei Vladimir Putin Foto: Sergei Bobylev / AP / Profimedia

Putin a renunțat să-și mai țină în primăvară discursul anual în fața Adunării Federale, cele două camere ale legislativului reunite în ședință comună; și-a amânat pe termen indefinit Linia Directă (sesiunea de întrebări și răspunsuri cu rușii de rând, programată inițial în vară); și evită mai toate subiectele legate de situația de pe front.

El a început acest război de unul singur și îl poartă de unul singur, lăsând elitele fără nici o altă opțiune în afară de a-l urma orbește și a avea încredere în deliberările lui din culise cu o mână de personaje necunoscute publicului, la fel de izolate ca președintele însuși, potrivit rador care citează Foreign Policy

Înfrângerea lui Putin i-ar grăbi sfârșitul

Putin și-a consolidat puterea și a eliminat multe grupări din guvernul rus care i-ar fi putut împiedica ascensiunea.

Acum, întrebarea care se pune este cum ar putea un Putin extrem de slăbit să fie înlăturat de la putere când acum există puține pârghii guvernamentale care ar avea autoritatea să îl înfrânte?

Din nefericire, calea cea mai probabilă este haotică, cam așa cum a fost în 1989, dar există cel puțin o persoană – Alexei Navalnîi – care ar avea probabil un sprijin suficient de mare în Rusia ca să devină personajul central în orice tentativă de înlăturare a lui Putin.

„Dacă ne așteptăm ca cetățenii ruși să-l doboare pe Putin, o facem degeaba, căci nu se va întâmpla. Rusia este astăzi în anul 1937. Nouă, în Estonia, ne este frică de Rusia.”, a declarat la București europarlamentara din Estonia Yana Toom (grupul Renew Europe).

Dacă războiul din Ucraina se termină urât pentru Rusia, așa cum lasă să se întrevadă ultimele evenimente, și dacă ucrainenii, așa cum ar fi de așteptat, vor continua să fie sprijiniți de Occident și vor refuza să negocieze cu Putin, în marile orașe din Rusia ar fi așteptate proteste în masă și, în cele din urmă, rezultatul ar putea fi o schimbare a guvernului rus, scrie Newsweek.

sursa: hotnews.ro