Un adolescent de 17 ani a fost reţinut de Procuratura Generală pentru trafic de copii. Acesta este învinuit că în perioada iunie – august 2011 ar fi recrutat doi baieti unul de 15, celălalt de 17 ani, pentru acordarea serviciilor sexuale cetăţenilor străini.
Procurorii au stabilit că, printre „beneficiarii” serviciilor sexuale se numără un cetăţean al SUA şi un lituanian.
De asemenea, învinuitul a organizat întâlnirea unui copil cu un cetăţean al României, ultimul declarând că este ziarist şi a acţionat în cadrul investigaţiilor jurnalistice în vederea depistării faptelor de trafic de copii pe teritoriul Republicii Moldova.
La demersul Procuraturii Generale, învinuitul a fost arestat pentru 30 de zile.
Actualmente, procurorii efectuează investigaţii pentru a stabili şi alte persoane – beneficiari ai acestor servicii.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…