Select your Top Menu from wp menus

Ultima săptămână din aprilie va fi cu vreme instabilă şi ploi

Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, ultima din Postul Paștelui, precum şi din luna aprilie, va fi caracterizată de vreme variabilă – de la rece până la călduri văratice, izolat ploi de diferită intensitate, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Potrivit meteorologilor, marţi, 27 aprilie, vremea va deveni mai răcoroasă și posomorâtă, fiind influențată de un ciclon, care va trece în nemijlocita apropiere de teritoriul țării. „Temporar va ploua slab, cerul va fi înnorat. Vântul va sufla din nord-est, de la slab până la moderat. Noaptea temperatura aerului va oscila între 1-6 grade Celsius. Izolat, predominant în nordul țării, la suprafața solului rămâne pericolul pentru înghețuri cu intensitatea de minus un grad. Ziua, valorile termice se vor situa între 6-11 grade Celsius”, indică SHS.

De miercuri, termometrele vor înregistra o tendință de creştere, cu câteva grade în fiecare zile, astfel încât duminică, 2 mai, în ziua de Paște, în ţară să avem până la 26 grade de căldură, ziua, şi până la 15 grade – în Noaptea Învierii.

De asemenea, în această săptămână se prevăd ploi. Precipitațiile se așteaptă a fi cu caracter local, slabe şi de scurtă durată. Nu şi în ziua de vineri, ultima din luna aprilie, când  sunt anunţate ploi puternice, însoțite de descărcări electrice. Tradiţia populară spune că „ dacă plouă în Vinerea Mare, va fi un an mănos”.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ultima-saptamana-din-aprilie-va-fi-cu-vreme-instabila-si-ploi/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19