Uniunea Europeană va furniza o operațiune de asistență macrofinanciară în valoare de 150 de milioane euro sub formă de împrumuturi și granturi în beneficiul Republicii Moldova. Asistența va contribui la consolidarea rezilienței Republicii Moldova în contextul geopolitic actual și la acoperirea nevoilor Republicii Moldova legate de balanța de plăți, comunică MOLDPRES.
Potrivit deciziei Consiliului UE, asistența financiară adoptată luni va ajuta Republica Moldova să acopere, în perioada 2022-2024, o parte din nevoile sale reziduale de finanțare externă, care sunt estimate la 480 de milioane de dolari SUA. Aceasta se înscrie în contextul noului program FMI pentru perioada 2021-2025.
Conform sursei citate, se preconizează că plata va avea loc în trei tranșe, care urmează să fie deblocate în perioada 2022-2024. Din suma totală, până la 120 de milioane euro se acordă sub formă de împrumuturi pe termen mediu și lung în condiții de finanțare favorabile și până la 30 de milioane euro sub formă de granturi.
Decizia adoptată luni de Consiliul Europei va intra în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al UE.