UE îndemnată să regândească finanţarea Moldovei „corupte”

După ce Moldova a fost catalogată drept „una dintre cele mai corupte țări din Europa”, au fost expuse mai multe îngrijorări cu privire la fondurile europene, notează portalul theparliament.com.
Faptul că UE dezvoltă o relaţie din ce în ce mai apropiată cu Republica Moldova înseamnă mai mult decât cooperare, dar şi integrare economică treptată și aprofundare a cooperării politice.
Cu toate acestea, membrii ai organizațiilor publice din Republica Moldova, jurnaliști și analiști independenți susțin că majoritatea fondurilor europene sunt utilizate în mod abuziv de către oficialii locali, informează theparliament.com.
Conform theparliament.com, în 2009, UE a alocat 600 de milioane de euro pentru ţările Parteneriatului Estic. În perioada 2010-2013 suma a crescut la 1,9 miliarde euro. Cel mai mare beneficiar al fondurilor în vecinătatea estică a UE este Ucraina, urmată de Moldova.
Sondajele de opinie recente arată că majoritatea cetățenilor Republicii Moldova consideră actualul guvern de coaliție fiind „total corupt”.
Conform rapoartelor Transparency International, în 2012 Moldova s-a clasat a cincea printre cele mai corupte ţări din Europa, notează sursa. Unul dintre exemplele citate de Transparency International este situația cu cea mai mare bancă de stat a Republicii Moldova, Banca de Economii, care, în prezent, se confruntă cu un colaps din cauza politicii „iresponsabile” de creditare a guvernului.
Experții UE declară că Republica Moldova este încă incapabilă de a-și îndeplini obligațiile în lupta împotriva corupției larg răspândită în majoritatea instituțiilor de stat și realizarea reformelor economice, se arată în articol.

sursa: Moldova.ORG

RadioOrhei

Recent Posts

Adresa unei secții de votare din Orhei s-a modificat. Vezi lista secțiilor

Consiliul electoral al circumscripției electorale rationale Orhei a adoptat săptămămâna trecută hotărârea cu privire la…

8 ore ago

Promo-LEX condamnă intimidarea unui observator electoral la Orhei de către liderul unui partid politic

Organizația neguvernamentală ”Promo-LEX” a emis un comunicat în care condamnă cu fermitate incidentul produs ieri,…

8 ore ago

Casa unui bărbat din Seliște, Orhei a fost mistuită de flăcări, iar pe rețele sociale a fost lansată o colectă de fonduri pentru reconstrucția casei

O postare plasată în rețeaua socială facebook face apel la colectare de fonduri pentru reparația…

3 zile ago

Un bărbat a fost salvat de salvatori după ce a căzut într-o fântână în raionul Orhei

În dimineața zilei de 21 august 2025, un bărbat în vârstă de 30 de ani,…

4 zile ago

Ucraina a reluat exporturile de fier vechi în Transnistria

Colectorii ucraineni de fier vechi au reluat exporturile de materii prime în regiunea transnistreană în…

4 zile ago

Consiliul Raional Orhei a alocat 360 mii lei pentru acordarea voucherelor educaționale destinate elevilor din clasa I, anul de studii 2025-2026

Consiliul Raional Orhei a adoptat în recenta sa ședință decizia ” Cu privire la alocarea…

4 zile ago