UE e gata să sprijine și mai mult Moldova decât a făcut-o până acum, Federica Mogherini

Uniunea Europeană este gata să sprijine și mai mult Republica Moldova decât a făcut-o până acum. Cu excepția asistenței macrofinanciare, unde prima tranșă va ajunge în următoarele săptămâni, a fost semnat un acord de finanțare pentru programele de dezvoltare sustenabilă locală și supremația legii, în sumă de 40 de milioane de euro. Declarații în acest sens au fost făcute de către înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini, într-o conferință de presă, astăzi, 3 octombrie, la Chișinău.

Potrivit oficialului european, programele pentru care s-au semnat acordul se vor axa pe dezvoltarea locală pentru regiuni, măsuri de contracarare a corupției, lupta împotriva violenței bazate pe gen și programele Erasmus. Alte programe vor fi finanțate în continuare în 2019. Acestea se vor axa pe sprijinirea societăților civile și ÎMM-urilor.

Federica Mogherini spune că prima tranșă din asistența macrofinanciară oferită de UE va fi debursată în următoarele săptămâni, iar cea de-a doua până la sfârșitul acestui an. De asemenea, UE a mobilizat o echipă de experți de nivel înalt pentru a acorda asistență tehnică în domeniul justiției, contracarării spălării de bani și nu doar. Toate plățile vor fi posibile, spune înaltul reprezentant, cu condiția că vor continua reformele și se vor respecta condițiile FMI.

În altă ordine de idei, Federica Mogherini a spus că poziția UE rămâne neschimbată în ceea ce ține de sprijinul continuu al suveranității și integrității teritoriale a Moldovei, cu statut special pentru Transnistria în cadrul frontierelor recunoscute internațional ale țării.

De asemenea, oficialul a remarcat că UE va urmări foarte atent procesele electorale în actuala campanie. Ea spune că aceste alegeri va fi primul test electoral de la începutul acestei guvernări, care va demonstra în ce măsură va fi procesul transparent și în ce măsură se va conforma la standardele internaționale.

În aceeași conferință de presă, premierul Maia Sandu a spus că vizita în Republica Moldova a unui demnitar de un așa rang „demonstrează că noi am reușit să aducem Republica Moldova cu fața spre UE”. Potrivit Maiei Sandu, cu ajutorul UE, Moldova a reușit să crească exporturile în UE la aproape 70%, iar peste șase mii de companii au beneficiat de sprijin. De asemenea, au fost create peste trei mii de locuri de muncă în Moldova și s-au reparat mai mulți kilometri de drum cu sprijinul UE.

Maia Sandu a spus că Moldova este gata să-și respecte angajamentele față de UE, pentru a duce la îmbunătățirea standardelor de viață ale cetățenilor

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago