Select your Top Menu from wp menus

UE aprobă acordarea unui nou sprijin bugetar Republicii Moldova pentru a susține reformele statului de drept, sectorului energetic și finanțelor publice

Comisia Europeană a aprobat astăzi plata sumei de 14,35 milioane EUR, sub formă de sprijin bugetar, pentru a contribui la realizarea reformelor atât de necesare care sunt continuate de noul guvern al Republicii Moldova. Această asistență va sprijini reforma poliției, combaterea corupției și a spălării banilor, modernizarea sectorului energetic și eficientizarea și transparentizarea finanțelor publice.

Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea, a declarat: „Pachetul de asistență adoptat astăzi este dovada angajamentului UE față de cetățenii moldoveni, care au militat cu perseverență pentru ca aceste reforme să fie puse în practică. Autoritățile Republicii Moldova și-au intensificat activitățile întreprinse pentru combaterea eficace a corupției și garantarea independenței instanțelor judecătorești și a parchetelor. Îndeplinirea acestor obiective este de o importanță determinantă dacă se dorește ca cetățenii să-și recapete încrederea și ca reformele să avanseze la capacitate maximă. Cetățenii Republicii Moldova se pot baza cu încredere pe sprijinul deplin al UE față de acest proces de reforme.” 

Plata efectuată astăzi urmează plăților aferente sprijinului bugetar efectuate în iulie 2019 (14,54 milioane EUR), primei tranșe a asistenței macrofinanciare, anunțată recent (30 de milioane EUR) și Consiliului de asociere UE-Republica Moldova, desfășurat la 30 septembrie 2019.

Comisia și-a reluat în iulie plățile aferente sprijinului bugetar către Republica Moldova, după ce le-a suspendat timp de doi ani din cauza deteriorării situației statului de drept din această țară. În urma schimbării guvernului din iunie 2019, autoritățile Republicii Moldova s-au angajat într-un proces de reforme structurale semnificative și substanțiale, proces care a asigurat condițiile necesare pentru ca UE să își reia sprijinul bugetar și asistența macrofinanciară. 

UE recunoaște măsurile importante luate de guvern pentru a găsi soluții la problemele pe care le reprezintă politizarea accentuată a instituțiilor de stat, corupția și lipsa de independență a sistemului judiciar și a parchetelor. Prin aceste măsuri, guvernul de coaliție a răspuns multora dintre preocupările UE evidențiate deja în Concluziile Consiliului din 26 februarie 2018. S-au înregistrat rezultate pozitive îndeosebi în ceea ce privește reformele sistemului electoral, proiectul de lege privind reforma Curții Supreme de Justiție și legislația privind Procurorul General. Mai mult, Republica Moldova a solicitat Comisiei de la Veneția să avizeze aceste proiecte legislative, ceea ce reprezintă un pas înainte. De asemenea, consultările publice își păstrează în continuare importanța. Noul guvern a restabilit, de asemenea, relațiile cu Fondul Monetar Internațional (FMI). La 20 septembrie, FMI a încheiat a patra și a cincea evaluare a programului său cu Moldova.

Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă vor continua să monitorizeze îndeaproape situația politică și să evalueze îndeplinirea condițiilor înaintea fiecărei plăți de sprijin bugetar.

Contextul noului pachet de asistență UE

Suma de 14,35 milioane EUR corespunde plăților aferente sprijinului bugetar care vor consolida următoarele trei programe:

Sprijin pentru reforma sectorului energetic: cu sprijinul furnizat de UE în cadrul acestui program, Republica Moldova a realizat progrese importante în ceea ce privește apropierea legislativă în sectoarele energiei electrice, gazelor naturale și eficienței energetice/energiei din surse regenerabile, în conformitate cu Acordul de asociere UE-Moldova. În ceea ce privește interconectarea cu rețelele energetice ale UE, construcția gazoductului strategic Ungheni-Chișinău a progresat, deși într-un ritm lent. De asemenea, la sfârșitul anului 2018, au fost semnate și ratificate cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și cu Banca Europeană de Investiții acordurile de împrumut pentru interconectarea rețelelor de energie electrică între Moldova și România. Lucrările pregătitoare inițiale au fost demarate cu sprijinul UE.

Sprijin pentru reforma poliției în Republica Moldova: Acest program UE a sprijinit proiecte-pilot privind poliția de proximitate, în Chișinău și în alte orașe. De asemenea, toate inspectoratele de poliție au fost echipate cu o rețea securizată de comunicații vocale și de date, care este utilizată în prezent pentru a facilita activitățile polițienești bazate pe informații. În al treilea rând, Ministerul Afacerilor Interne a înființat, în cadrul poliției, unități anticorupție și de combatere a spălării banilor, care să promoveze principiul toleranței zero față de corupție în rândul forțelor de poliție. 

Sprijin pentru reforma politicii finanțelor publice: cu sprijinul furnizat de UE în cadrul acestui program, Republica Moldova a făcut progrese în privința modului de gestionare a finanțelor publice și și-a sporit transparența pregătirii bugetului. De exemplu, autoritățile au îmbunătățit accesul publicului la informațiile bugetare prin elaborarea unui Buget pentru cetățeni. Acestea au optimizat, de asemenea, controlul și raportarea cheltuielilor și au consolidat gestionarea datoriilor. La rândul său, Curtea de Conturi a luat măsuri pentru a îmbunătăți eficacitatea auditurilor sale și a asigura o supraveghere mai strictă a execuției bugetare.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ue-aproba-acordarea-unui-nou-sprijin-bugetar-republicii-moldova-pentru-a-sustine-reformele-statului-de-drept-sectorului-energetic-si-finantelor-publice/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19