Ucraina, Federația Rusă și Uniunea Europeană au ajuns la o înțelegere
preliminară cu privire la tranzitul gazelor naturale, ca urmare a
negocierilor trilaterale, care au avut loc joi, 19 decembrie la Berlin.
Astăzi, aceste înțelegeri urmează să fie confirmate la nivelul
conducerii Ucrainei și Rusiei, transmite IPN.
Publicația ucraineană unian.net scrie cu referire la vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš
Šefčovič, că oficialul nu a oferit detalii referitor la înțelegerile la
care s-a ajuns. „Am ajuns la un acord referitor la toate chestiunile
cheie. Acestea sunt noutăți foarte bune pentru Ucraina, Europa, Rusia,
pentru piața de gaze”, a declarat oficialul în cadrul unui briefing de
presă.
La rândul său, ministrul ucrainean al energeticii și protecției
mediului, Alexei Orjeli, a menționat că părțile au pregătit calitativ
proiectul final al acordului, fapt care apropie țările de semnarea
acordurilor finale.
Contractul privind tranzitarea gazului rusesc prin teritoriul Ucrainei
expiră pe 31 decembrie. Anterior, autoritățile moldovenești s-au
declarat optimiste că, și după 1 ianuarie, gazul rusesc va ajunge în
Republica Moldova prin Ucraina. acestea mai anunțau că Republica Moldova
are semnate contractele necesare pentru un eventual scenariu
alternativ.