Tumoarea canceroasă din plămânul tânărului Vlad Marandici a fost extirpată după o operație de 6 ore. Despre aceasta se anunță în grupul creat pe rețeaua de socializare facebook, prin intermediul căruia a început acțiunea de colectare a banilor pentru intervenția chirugicală. Operația a avut loc sâmbătă, iar Vlad a fost deja transferat din secția de terapie intensivă. Operația a devenit posibilă după ce clinica din Turica, acolo unde ea a avut loc, au decis să accepte plata parțială de 10 mii de dolari. Costul total al operației se ridică la 30 de mii de dolari, iar suma trebuie achitată până la sfârșitul lunii martie, la moment fiind adunate cca 1500 din cei încă 20000 de dolari necesari.
Pentru colectarea banilor a fost deschis și un cont bancar,
iar donațiile pot fi făcute în continuare la prin intermediul boxelor care sunt instalate în mai multe magazine din Orhei și în biroul nr.12 de la primul etaj al clădirii Consiliului Raional sau solicitând informații la numărul 068988319, de la sora tânărului – Viorica.
Donațiile pot fi făcute prin intermediul mesajelor SMS cu valoarea de 45 lei la numerele 9002 (Unite), 2910 (Orange și Moldcell), cu textul ”marandici” și prin intermediul unui apel din rețeaua de telefonie fixă la numărul 090 009 002.
Pentru support bănesc pot fi folosite și terminalele electronice Qiwi în care urmează a fi selectată opțiunea ‘E-money’, urmată de opțiunea ”BPay” și introdus codul 17002111.