In cadrul emisiunii “Temă de acasă” de ieri de la Radio Orhei, preşedintele raionului, Tudor Golub, a declarat că bugetul raional se afla într-o stare destul de bună, care permite plaat angajamentelor financiare, adăugând că “raionul Orhei nu va intra în default” . Potrivit lui Golub, scrisoarea recentă a Ministerului Finanţelor care a cerut o austerizare a cheltuielilor bugetare a condus doar la suspendarea investiţiilor capitale. Acestea, însă, ar urma să fie reluate odată cu formarea noii coaliţii de guvernare la Chişinău, noului Guvern şi cu deblocarea finanţării din partea Băncii Mondiale şi FMI.
Până în septembrie vor fi doar cofinanţate unele proiecte. De exemplu, reparaţiile grădiniţelor din satele Bolohan, Mitoc, Chiperceni, Brăneşti, Furceni unde, începând din anul trecut sau curent sunt încă în curs de valorificare mijloacele alocate de Guvernul României.
Că sursă de venit propriu, de către preşedintele raionului au fost menţionate camerele de luat vederi, care au fost instalate mai înainte, în cadrul unui parteneriat public-privat, pentru a monitoriza traficul rutier din raion. În plus la efectul financiar, aceasta monitorizare a contribuit si la diminuarea numărului accidentelor în localităţile cu trafic intens – la Peresecina, Pelivan, Step-Soci, a spus Golub.