Lucrările la peste 800 de metri de trotuare amenajate în orașul cadrul proiectului „Sporirea atractivităţii turistice a zonei Centru prin consolidarea patrimoniului existent”, au fost recepţionate final.
La sfârşitul săptămânii, comisia de recepție s-a întrunit pentru a verifica calitatea execuției lucrărilor de construcție a 840 m de trotuar pe str. Nistreană din orașul Orhei. Echipa de monitorizare a constatat că lucrările s-au desfășurat conform graficului de execuție și conform standardelor de calitate în construcție. Procedura de recepție finală a prevăzut semnarea proceselor verbale de către toate părțile implicate în realizarea proiectului.
Amintim că în cadrul aceluiași proiect de dezvoltare regională au fost construite mai multe indicatoare în localitățile Donici, Pocșești și Camencea, din raionul Orhei, Codreaca și Lupa-Recea, r-nul Strășeni. De asemenea, au fost construite și amenajate trei parcuri și 4,3 km de trotuar la Donici, raionul Orhei și în comuna Sărăteni, Telenești
Proiectul „Sporirea atractivităţii turistice a zonei Centru prin consolidarea patrimoniului existent” este implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru, din Fondul Național de Dezvoltare Regională. Suma alocată pentru implementarea acestui proiect a fost de 5 631,9 mii lei, la care autoritățile locale și-au asumat responsabilitatea de a contribui cu amenajarea obiectivelor în sumă de aproximativ 620 mii lei.