Categories: SocialȘtiri

Triplu omor la Bălţi. Un tânăr este suspectat că a omorât trei persoane, apoi le-a dat foc

Un tânăr de 21 de ani, originar din Tiraspol, a fost reţinut pentru 72 de ore, fiind suspectat că a omorât trei persoane, apoi a incendiat o casă împreună cu cele trei trupuri. Bărbatul riscă de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă. Potrivti poliţiei, azi dimineaţă, Poliţia din Bălţi a fost sesizată cu privire la producerea unui incendiu într-o gospodărire din municipiul Bălţi. După ce a fost localizat  şi lichidat incendiul de către angajaţii IGSU, oamenii legii au depistat trei cadavre.

La faţa locului a intervenit  grupul  de urmărire penală, angajaţii IP Bălţi, ofiţerii  Direcţiei Nord a Inspectoratului Naţional de Investigaţii, experţii criminalişti şi medici legişti. S-a constatat identitatea victimelor: o femeie în vârstă de 35 de ani şi doi bărbaţi în vârstă de aproximativ 44 de ani. Aceştia prezentau semne  de moarte violentă.

Suspectul nu are loc permanent de trai în Republica Moldova.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago