Categories: EconomicSocialȘtiri

Treisprezece persoane au fost reținute pentru organizarea unei scheme de corupție la eliberarea actelor cadastrale

Mai multe persoane au fost documentate, pe parcursul lunilor septembrie-octombrie curent, de CNA și procurorii anticorupție, fiind bănuite de organizarea unei scheme infracționale, prin intermediul căreia obțineau venituri ilicite. Este vorba despre angajați ai oficiilor cadastrale din cadrul Agenției Servicii Publice, brokeri imobiliari și ipotecari, persoane fizice și juridice, care, în complicitate cu un fost agent imobiliar facilitau procedura de obținere a actelor cadastrale, anunță un comunicat al Centrului Național Anticorupție.

În fapt, CNA și procurorii anticorupție au cercetat câteva sute de episoade în care organizatorul schemei facilita eliberarea actelor permisive pentru cumpărarea-vânzarea imobilelor, eludând procedura legală de programare prealabilă și pretinzând de la clienții săi sume ilicite de bani pentru a corupe angajații ASP. Printre solicitanții de acte erau persoane fizice, juridice și agenți cadastrali care cereau eliberarea actelor fără asigurarea prezenței fizice necesare a proprietarilor și fără o procură oficială pentru ridicarea acestora.  Pentru a obține documentele, aceștia apelau la organizatorul schemei și îi ofereau mijloace financiare pentru următoarele servicii: înregistrarea unui contract la termen standard (10 zile) – 900 de lei (taxa oficială la ASP este de 260 lei); extras din Registrul bunurilor imobile şi certificatul privind valoarea bunului imobil la termen standard (3 zile) – 500 de lei (taxa oficială este de 250 lei); înregistrarea unui contract la termen standard (10 zile), extras din Registrul bunurilor imobile şi a certificatului privind valoarea bunului imobil la termen standard (3 zile) – 1400 lei (taxa oficială pentru asemenea servicii prestate de ASP este de 500 lei). Din sumele pretinse, organizatorul achita taxa de stat, corupea funcționarii și încasa comisionul pentru sine. 

Astăzi, ofițerii CNA și procurorii au desfășurat acțiuni de urmărire penală în cadrul mai multor dosare, pornite pe fapte de corupere activă, pasivă și trafic de influență. În cele 69 de percheziții autorizate, care au vizat birourile de serviciu, domiciliile și automobilele,  figurează 38 de persoane. Totodată, ofițerii CNA au ridicat mai multe documente de la sediul ASP. Treisprezece persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse de până la 10 ani de detenție și amenzi penale.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

7 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

8 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o zi ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

o zi ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago