Potrivit informaţiilor operative venite către Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, pe data de 19 septembrie, în jurul orei 04:00 (ora locală a Ungariei), pe traseul M 1, în apropierea oraşului Budapesta, Ungaria s-a produs un accident rutier. Din cauza unei defecţiuni tehnice în timpul staţionării pe marginea carosabilului, un microbuz de model „Mercedes Sprinter” cu remorcă a fost tamponat din spate de un autocamion ,,TIR”. În consecinţă, conducătorul auto, cu vîrsta de 30 ani a decedat pe loc, iar alţi doi pasageri, de vîrste apropiate șoferului au fost transportaţi cu diverse traumatisme în spitalul din oraşul Budapesta. Starea persoanelor este grav-stabilă. Se cunoaște că rudele persoanelor implicate în accident au fost anunțate, Serviciul Situații Excepționale urmînd să monitorizeze cazul. Alte circumstanţe se stabilesc.