Categories: RegiuneȘtiri

Trei tineri daţi în căutare în cazul de omor de la Orhei

Judecătoria sectorului Centru al Capitalei a emis astăzi, 3 mai, un mandat de arest, pe termen de 30 de zile, pe numele lui Constantin Ţuţu, în vârstă de 24 de ani,  (campion la kickboxing)  , Oleg Pruteanu (Borman), 35 de ani, şi Radu Valerian Andriţco (Biceps), 23 de ani. Mandatul de arest preventiv a fost emis în baza cauzei penale, pornite pe 28 aprilie, pe cazul omorului lui Alexei Veretco.

Potrivit serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Interne, cei trei suspecți sunt dați în căutare. Totodată, poliția face apel către cetăţenii care au avut de suferit în urma acţiunilor acestor persoane, sau care cunosc orice informaţii referitoare la aceştia, să telefoneze la comisariatul de poliţie din Orhei sau la numărul de urgenţă al poliţiei – 902.

Sâmbătă, 29 aprilie, într-0 cafenea-bar de  la periferia oraşului Orhei, a fost împușcat mortal Alexei Veretco,  în vârstă de 42 de ani. Poliția l- a reținut pe Vasile Cojocaru, un politist banuit de implicare , iar Ion Corcodel, principalul suspect în cazul omorului de la Orhei, s-a predat benevol.

Miercuri,  2 mai, prin ordinul ministrului de Interne, Alexei Roibu, comisarul de poliție din Orhei, Oleg Cociug, a fost demis din functie, inclusiv in legatura cu  crima din week-endul trecut.
Cazul de omor de la Orhei se afla in gestiunea Procuraturii Generale.
RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago