Categories: RegiuneSocialȘtiri

Trei tineri, condamnați la 10 ani de închisoare pentru un atac tâlhăresc în raionul Orhei

Judecătoria Orhei, sediul Central, i-a condamnat pe  trei tineri cu vârstele cuprinse între 22 şi 27 anila  câte 10 ani de închisoare, pentru comiterea unui atac tâlhăresc la Zorile, raionul Orhei.
Cazul a fost investigat de către procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.
Pe lîngă pedeapsa cu închisoarea, instanţa a dispus încasarea de la inculpaţi în beneficiul părţii vătămate a sumei de 90 000, în calitate de prejudiciu material şi moral.
Într-un comunicat al instituției se spune că sentinţa este cu drept de atac la Curtea de Apel, însă procurorul de caz o consideră echitabilă faptelor comise de inculpaţi.
Amintim că la începutul lunii decembrie, 2016 un grup de tineri a pătruns în locuința unei femei din satul Zorile, unde au bătut-o și sub amenințare i-au luat o sumă de 2100 de lei , un notebook, o verighetă din aur și alte bunuri.
Făptașii au fost reținuți de poliție la mijlocul lunii decemrie, fiind vorba de cinci tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani și două fete de 16 și 18 ani, locuitori ai raionului Orhei și municipiului Chișinău.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

5 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

5 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

6 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

7 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

o săptămână ago