Categories: SocialȘtiri

Trei poliţişti şi patru deţinuţi trimişi în judecată în „cazul Braguţa”

Trei inspectori ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău şi patru deţinuţi care s-au aflat în aceeaşi celulă cu Andrei Braguţa, vor compărea pe banca acuzaţilor.

Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat dosarul de învinuire a celor şapte în judecată.

Poliţiştii sunt acuzaţi de manifestarea consimţământului tacit la comiterea actelor de tortură de către codeţinuţi în privinţa lui Andrei Braguţa, precum şi pentru supunerea victimei la tratamente inumane. În acţiunile codeţinuţilor procurorii au reţinut aplicarea, cu consimţămîntul tăcit şi expres al poliţiştilor din izolator, a violenţei, tratamentului inuman şi vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale, comise în privinţa cetăţeanului Braguţa.

În prezent, codeţinuţii sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, iar poliţiştii – în arest la domiciliu, iar dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, ei riscă de la 8 pînă la 15 ani închisoare.

De notat că, Procuratura Generală continuă acţiunile de urmărire penală în privinţa altor 10 poliţişti ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, bănuiţi de comiterea tratamentului inuman în privinţa victimei, numărul acestora, potrivit procurorilor, nefiind exhaustiv.

De asemenea, procurorii investighează acţiunile şi inacţiunile factorilor de decizie ai instituţiilor statului, în a căror custodie s-a aflat victima, fiind iniţiate două cauze penale distincte pe faptul excesului de putere şi încălcării din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.

Amintim că, Andrei Braguţa a fost reţinut pe 15 august 2017 pentru violenţa nepericuloasă, pentru viaţa şi sănătatea poliţiştilor, iar pe 26 august 2017, a decedat în Penitenciarul nr.16 „Pruncul”.
Procuratura va informa periodic despre evoluţia investgaţiilor pe acest caz.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

14 ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

6 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

6 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

7 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago