Categories: SocialȘtiri

Trei militari acuzaţi de maltratarea a 13 camarazi

Trei soldaţi în termen ai unităţii militare nr.1001 din cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri vor compărea în faţa instanţei sub acuzaţia de încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari (art.369 alin.(3) lit.a) Cod penal). Procuratura militară Chişinău a finalizat recent acţiunile de urmărire penală şi a expediat această cauză penală spre examinare instanţei de judecată.

Potrivit actului de inculpare, în perioada iulie-august 2013 învinuiţii sistematic au aplicat forţa fizică faţă de 13 militari cu termen mai mic de încorporare. Învinuiţii aplicau violenţa pentru a demonstra superioritatea şi a impune „obiceiuri” neregulamentare în rîndul militarilor în termen.

În urma acţiunilor violente ale celor trei învinuiţi, 13 militari s-au ales cu diferite leziuni corporale.

După efectuarea tuturor acţiunilor de urmărire penală, sub presiunea probelor acumulate de procurori, învinuiţii şi-au recunoscut vinovăţia, actualmente aflîndu-se sub supravegherea comandamentului militar.

Concomitent cu acţiunile procurorilor, Departamentul Trupelor de Carabinieri a efectuat o anchetă internă, ca rezultat mai mulţi comandanţi de nivel superior au fost sancţionaţi în mod disciplinar.

Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, învinuiţii riscă pedepse între 4 şi 8 ani închisoare.

RadioOrhei

Recent Posts

Caz de pestă porcină africană, confirmat în raionul Orhei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…

o zi ago

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

3 zile ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

6 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

o săptămână ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago