Categories: RegiuneSocialȘtiri

Trei milioane de lei vor fi alocați pentru lucrări de renovare la Spitalul din Orhei

În acest an pentru lucrările de renovare vor fi alocați 3 milioane de lei din Fondul Național de Dezvoltare Regională, sumă care a fost aprobată de Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale. Potrivit unui comunicat al ADR Centru, alocările au loc în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocului chirurgical al IMSP Spitalul raional Orhei”  .Valoarea totală a acestui proiect este de peste 8,6 mln de lei urmând a fi realizate  lucrări de izolarea pereţilor blocului chirurgical, schimbarea geamurilor şi uşilor, izolarea termică a acoperișului precum și izolarea planşeului subsolului. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale

Joi, 18 mai Spitalul Raional Orhei a fost vizitat de o delegație din cadrul Ambasadei Suediei în Moldova, pentru a monitoriza implementarea unui alt proiect „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” implementat de către ADR Centru cu suportul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Anterior la Spitalul Orhei , Agenția de Dezvoltare Regională Centru a realizat cu suportul tehnic și financiar al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) proiecte investiționale de schimbare a ferestrelor și ușilor exterioare ale Centrului Perinatal, instalarea sistemului de monitorizare a energiei, renovarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare la blocul pediatric, instalarea de ferestre eficiente energetic pentru blocul terapeutic, izolarea termică a pereților exteriori a blocului terapeutic, instalarea a trei puncte termice la trei blocuri ale spitalului, reconstrucția rețele termice exterioare, instalarea punctelor termice individuale dar și completarea sistemelor clasice existente de apă caldă menajeră cu colectoare solare.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago