Select your Top Menu from wp menus

Trei membri activi ai grupării criminale „Patron” trimişi pe banca acuzaţilor

Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală şi a expediat instanţei de judecată cauza penală de învinuire a trei membri activi ai organizaţiei criminale „Patron” de crearea unei organizaţii criminale, şantaj şi folosirea documentelor oficiale false.

În cadrul urmăririi penale procurorii au constatat că, începînd cu anul 2002, inculpaţii au controlat pe deplin activitatea de transportare a pasagerilor şi coletelor pe ruta “Moldova – Italia”. Fiind ameninţaţi cu răfuială fizică şi cu nimicirea averii, şoferii şi proprietarii de microbuze au fost impuşi să achite saptămînal sau lunar diferite sume de bani. Taxele colectate variau între 50 şi 150 euro săptămînal pentru fiecare unitate de transport.

De asemenea, din probele acumulate, practic toate parcările şi locurile unde erau colectate coletele, erau controlate de membrii acestei organizaţii criminale, iar în Italia au fost înregistrate cazuri de incendiere intenţionată a microbuzelor, de ameninţare şi maltratare a proprietarilor şi şoferilor de microbuze.

O parte din banii colectaţi ilegal de la victime erau transmişi în fondurile organizaţiei criminale întru susţinerea financiară a activităţii criminale.

Dacă vor fi recunoscuţi culpabili de cele incriminate de procurori, inculpaţii riscă pînă la 15 ani de detenţie.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/trei-membri-activi-ai-gruparii-criminale-patron-trimisi-pe-banca-acuzatilor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19