Categories: SocialȘtiri

Trei copii s-au înecat zilele trecute în lacurile din republică

În ultimele trei zile în țară au fost înregistrate trei cazuri de înec în rîndul minorilor. Primul caz s-a întîmplat în localitatea Copanca, raionul Căușeni. Un băiat de 10 ani și-a pierdut viața în circumstanțe necunoscute, corpul neînsuflețit al copilului fiind recuperat de către angajații Postului salvatori şi pompieri Copanca. Un alt băiat, cu vîrsta de 13 ani s-a înecat la scăldat în iazul din apropierea satului Ursoaia, Căușeni. Cel de-al treilea caz de înec, victimă fiind un minor cu aceeași vîrstă a avut loc în Purcari, raionul Ștefan Vodă. Părinții băiatului nu erau acasă iar el a mers la iazul de lîngă localitate fără voie, împreună cu prietenii. A înaintat la adîncime, iar după un timp nu a mai fost văzut în apă. Au fost alertate serviciile de urgență, dar nu s-a putut face nimic. Salvatorii din Căușeni, ajutați de populație au scos la mal corpul fără viață al minorului. Toate circumstanțele acestor cazuri sînt cercetate de către organele de drept. În aceste condiții, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale avertizează repetat părinții și cei care au în grijă minori să îi monitorizeze strict și să nu-i lase să plece la bazinele acvatice, neînsoțiți de maturi.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o oră ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o oră ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

23 de ore ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

3 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

3 zile ago