Categories: EconomicPoliticȘtiri

Tranzitul de țigări din porturile maritime Odessa și Iliciovsk în Transnistria S-A REDUS LA ZERO

Lupta împotriva contrabandei cu țigări a fost întotdeauna una dintre prioritățile de bază ale serviciilor vamale şi grăniceri din Moldova și Ucraina, precum și pentru Misiunea UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM). Aceste eforturi comune au dus la o scădere impresionantă în circulaţia suspectă a produselor din tutun de-a lungul frontierei moldo-ucrainene.

Analiza anterioară a circulaţiei transfrontaliere a indicat că livrarea de produse din tutun în Transnistria prin segmentul central al frontierei cu Ucraina a depășit cu mult necesarul de consum local. În perioada ianuarie-august 2014, mai mult de 11 miliarde de țigări și 2.300 tone de tutun brut au fost livrate în Transnistria, un teritoriu mic, cu o populație de aproximativ 0,5 milioane de locuitori. Această analiză a sugerat că astfel de bunuri au fost deturnate ilegal spre Ucraina. O creștere bruscă a cantităţii de țigări confiscate de către serviciile de frontieră ucrainene la segmentul central al frontierei moldo-ucrainene, începand cu luna ianuarie 2014, a confirmat această prezumție.

În baza rezultatelor analizei, în perioada lunilor august-octombrie 2014, Misiunea EUBAM, împreună cu partenerii săi ucraineni, a efectuat o serie de exerciții vizînd înăsprirea măsurilor de combatere a contrabandei cu țigări. Misiunea a intensificat monitorizarea în sistem de permanenţă (24/7) a transporturilor de țigări și tutun, în special, din porturile maritime Odessa și Iliciovsk în Transnistria. În această perioadă, experții EUBAM au participat la prelucrarea completă a întregului proces de tranzit al țigărilor. În același timp, autoritățile vamale ucrainene au solicitat ca toate loturile de țigări să poarte mărcile de acciz ale Republicii Moldova și să fie destinate doar pentru acei operatori transnistreni, care sunt înregistraţi în Chișinău.

Această limitare în tranzitul de produse din tutun în Transnistria a permis autorităților vamale ucrainene detectarea mai multor încercări de tranzit ilicit de țigări, atât în porturile maritime din Odesa și Iliciovsk, cît şi la punctul de trecere a frontierei „Kuciurgan-Pervomaisk”. Serviciul Fiscal de Stat al Ucrainei a raportat că aceste acțiuni, cît și cooperarea cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova, au dus la reținerea a 2,8 milioane de pachete de țigări, care au fost expediate în patru containere și două camioane.

În noiembrie și decembrie 2014 tranzitul de țigări din porturile maritime Odessa și Iliciovsk în Transnistria s-a redus la zero (după cum se vede în graficul de mai jos).

Este, totuşi, prematur să sugerăm că s-a pus capăt contrabandei cu produse din tutun în Ucraina prin segmentul central al frontierei moldo-ucrainene. Profitul destul de mare rămîne a fi motivant pentru traficanţi, având în vedere diferența de preț pe piețele din Moldova, Transnistria și Ucraina, precum și marjele de profit în cazul evitării achitării taxelor vamale. Cu toate acestea, EUBAM și partenerii săi lucrează strâns împreună, pentru a sta în faţa oricăror noi modalități elaborate de către contrabandiștii de tutun în obţinerea câștigurilor ilegale și evitarea plăților accizei aferente şi taxelor vamale.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 ore ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

5 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

5 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

6 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago