Adevărul scrie în pagina sa electronică despre o tranzacţie suspectă cu acţiunile Moldova-Agroindbank. Potrivit sursei citate, zilele trecute în urma unor tranzacţii, circa 26% din acţiunile Moldova-Agroindbank (MAIB) au ajuns în proprietatea unor companii controlate de oameni necunoscuţi. Pachetul vizat ar putea coincide cu cel deţinut de acţionarii sloveni şi olandezi de la MAIB, care acum doi ani, la fel, au fost obiectul unei preluări frauduloase.
Tranzacţiile suspecte cu acţiunile MAIB şi ale altor bănci au provocat deja reacţii negative din partea instituţilor internaţionale. Pe 20 mai, în cadrul unei întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti, directorul regional al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Paul-Henri Forestier, şi-a exprimat îngrijorarea şi a declarat că autorităţile ar trebui să contracareze asemenea atacuri. Cu o lună în urmă, însuşi preşedintele BERD, Suma Chakrabarti, a adresat o scrisoare conducerii ţării, prin care atenţiona că Moldova-Agroindbank este supusă unui nou atac de tip raider.
Valeriu Prohniţchi, directorul exectiv al Expert-Grup, susţine că instabilitatea politică stimulează asemenea acţiuni. „Dacă la mijloc este un atac raider, investitorii îşi vor pierde încrederea în faptul că în Moldova drepturile de proprietate sunt garantate şi apărate“, a comentat expertul.
sursa: adevarul.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…