Transportatori din regiunea transnistreană riscă în curând să nu mai poată efectua transporturi internaţionale. Potrivit Kommersant, Ministerul Transporturilor de la Chişinău timp de 1,5 a refuzat eliberarea licenţelor internaţionale care le-ar permite circulaţia pe teritoriul Ucrainei şi a Republicii Moldova. Între timp 10 rute internaţionale din regiunea separatistă deja nu mai pot efectua transporturi internaţionale. Problema constă în nesemnarea unui protocol complex care prevede libertatea circulaţiei între cele două maluri, dar redeschiderea podului peste Nistru între localităţile Gura Bâcului şi Bâcioc.
Potrivit publicaţiei, reprezentanţii Asociaţiei Transportatorilor din regiunea transnistreană încearcă să îşi soluţioneze singuri problema apărută. Săptpmâna treută aceştia au vizitat Ministerul Transporturilor din Chişinău, unde ar fi găsit înşelegere. La Tiraspol se speră că noua conducere a ministrerului de profil (în noul guvern locul liberalului Anatol Şalaru a fost luat de democratul Vasile Botnari) va fi mai flexibilă în această problemă .
De menţionat că recent liderul separatist de la Tiraspol Iurii Şecciuk a promulgat aşa-zsă legea privind frontiera de stat a rmn, prin care mai multe localităţi controlate de autorităţile constituţionale de la Chişinău au fost trecute în componenţa regiunii secesioniste. Printre prevederile pretinsului act normativ se numără şi posibilitatea utilizării forţei armate pentru apărarea „hotarelor” regiunii separatiste.
Instituții publice care sunt conduse de politicieni ce reprezintă diferite entități politice au abordări asemănătoare…
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…
Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…
Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…
Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…
Anul trecut Întreprinderea Municipală ”Achiziții, Comerț și Piețe”, fondată de Consiliul Municipal Orhei a înregistrat…