Transportatorii moldoveni cer scumpirea biletelor, spunând că mai ales pe fondul scumpirii carburanților nu-și mai pot acoperi costurile. Potrivit IPN, solicitarea este cuprinsă într-o adresare a Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) către vicepremierul Andrei Spînu, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale.
Asociația mai spune că pe fondul pandemiei de COVID-19, a scăzut numărul pasagerilor și au fost concediați peste 1.500 de șoferi. Totodată, investiții pentru reînnoirea parcului de autobuze nu se mai efectuează, iar aproape 20 % din totalul curselor regulate nu se execută. La toate acestea se mai adaugă scumpirea zilnică a prețului la motorină, spun transportatorii.
APOTA precizează că ultima oara prețul biletelor s-a recalculat în decembrie 2019, în urma protestelor companiilor de transport. În speranța că tariful va fi calculat și aprobat anual și că multe alte probleme din ramură vor fi soluționate prin semnarea și executarea proiectului de memorandum, transportatorii au acceptat atunci tariful aprobat. Însă această obligație asumată a ministerului nu este executată, se mai spune în adresare.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…