Moldova și Italia vor autoriza curse regulate de transport auto de pasageri. Subiectul a fost discutat la Chișinău, de către Comisia tehnică moldo-italiană din domeniu, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, autorizarea curselor regulate de persoane dintre Republica Moldova și Italia este o acțiune care vine să combată transportul ilicit de pasageri, care în ultima perioada a luat amploare.
Actualmente în Italia din Moldova pe cale terestră se poate ajunge doar cu transportatori auto neautorizați, iar cursele nu sunt regulate.
Partea italiană şi-a asumat angajamentul să ratifice într-un viitor apropiat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și cel al Italiei cu privire la reglementarea reciprocă a transportului internațional auto de pasageri și de mărfuri.