Select your Top Menu from wp menus

Transparency International – Moldova se pronunţă pentru demiterea şefilor Procuraturii,Băncii Naţionale şi Centrului Anticorupţie

Transparency International – Moldova (TI-Moldova) își expimă profunda îngrijorare de situația creată în Republica Moldova. Numeroase scandaluri de corupție și neluarea unei atitudini prompte față de acestea de către organele de drept au provocat dezaprobare și proteste motivate în masă ale populației din Republica Moldova, creînd riscul unui vid în actul de guvernare și afectînd securitatea statului.

Societatea civilă și instituțiile internaționale, în repetate rînduri, au constatat capturarea organelor de drept și afilierea politică a acestora ca una din cauzele principale ale crizei create. Președintele Republicii Moldova, Președintele Parlamentului și Prim-Ministrul Republicii Moldova, de asemenea, au recunoscut drept prioritare luarea unor măsuri prompte de abordare a furtului secolului din sistemul bancar, cerînd investigarea cazului, recuperarea prejudiciilor și realizînd o justiție imparțială.

Dat fiind faptul ca pînă în prezent situația în esență nu s-a schimbat, considerăm că Președintele țării, Președintele Parlamentului și Prim-Ministrul Republicii Moldova trebuie să dea dovadă de consecvență în declarații și acțiuni, luînd decizii de force-majeure în situație force-majeure prin:

– constatarea incapacității organelor abilitate de a-și exercita atribuțiile și inițierea necondiționată a procedurilor de demitere a conducatorilor instituțiilor abilitate de combaterea corupției și asigurarea stabilitatii sistemului bancar (CNA, Procuratura Generală, Banca Națională a Moldovei), stabilind data concretă pentru fiecare și asigurînd interimatul necesar pentru activitatea acestor instituții;

– verificarea prealabilă a titularilor la funcțiile publice potrivit prevederilor cadrului legal;

– adoptarea amendamentelor la Constituție privind procedura de alegere a Președintelui statului;

– adoptarea în lectura finală a proiectului Legii cu privire la Procuratură și inițierea procedurii de desemnare a candidaților la funcția de Procuror General, în conformitate cu noua lege;

– adoptarea pachetului de legi privind reformarea Comisiei Naționale de Integritate care o va transforma dintr-o instituție politizată în una profesională, creînd condiții pentru atragerea la răspundere a demnitarilor statului cu averi nejustificate;

– informarea publicului larg despre planul de redresare a situației din sistemul bancar.

Transparency International – Moldova apelează la bunul simț al guvernanților și protestatarilor pentru a conștientiza pericolele situației create, a preveni escaladarea conflictului și devierea țării de la parcursul european.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/transparency-international-moldova-se-pronunta-pentru-demiterea-sefilor-procuraturiibancii-nationale-si-centrului-anticoruptie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19