Select your Top Menu from wp menus

Transparency International: Instituţiile UE riscă să fie afectate de corupţie

Riscurile de corupţie în instituţiile Uniunii Europene sunt ridicate, în special din cauza unor proceduri decizionale netransparente şi a unei aplicări prea tolerante a reglementărilor existente, potrivit unui raport prezentat joi de ONG-ul Transparency International.

Raportul ONG-ului se bazează pe analiza situaţiei în zece instituţii ale Uniunii Europene, printre care Consiliul, Comisia şi Parlementul europene.

„În ultimii ani, insituţiile europene au luat mai multe măsuri pentru a face ordine în interiorul lor, însă ele sunt fragilizate de complexitatea regulilor, complezenţă şi lipsă de monitorizare”, a declarat Carl Dolan, şeful biroului european al Transparency International.

„În pofida unor ameliorări la nivel general, instituţiile Uniunii Europene riscă să fie afectate de corupţie”, potrivit ONG-ului.

Comisia Europeană (CE) a salutat contribuţia Transparency International în menţinerea transparenţei şi repectarea normelor etice. „Raportul recunoaşte că Comisia Europeană a totuşi adoptat o serie de măsuri pentru a reduce riscul (corupţiei) la nivelul minim”, a declarat un purtător de cuvânt al CE.

sursa: mediafax.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/transparency-international-institutiile-ue-risca-sa-fie-afectate-de-coruptie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19